Cine sunt eu...

  • Sunt un suflet care si-a urmat temator drumul în viata, dar cu incredere in propriile simturi…
  • Am intalnit multe tipologii de oameni si mi-am dat seama ca, indiferent de comportamentul lor vis-a-vis de mine, de viata, de ei insisi, am reusit sa le vad frumusetea si sa le percep stralucirea chiar si atunci cand ei nu si-o vedeau… Uneori imi este greu sa inţeleg oamenii, si chiar si pe mine, dar am invatat ca nu trebuie sa incerc prea mult sa inţeleg, ci mai mult sa ma pot bucura de viata, de compania celorlalti pe acest drum.
  • De aceea, pot spune că nu sunt supărată pe nimeni şi nimic din viaţa mea… De multe ori am fost supărată pe mine şi pe cei ce îşi refuză lumina, dar mi-am dat seama că era o supărare de copil, provocată de nerăbdare… Am învăţat că fiecare ajunge la el însuşi în ritmul lui şi nu e bine să grăbeşti lucrurile.
  • Visul meu este să pot trăi în armonie cu ceilalţi, ca într-o adevărată familie, în care să existe sprijin reciproc, progres, adevăr şi fiecare să fie încurajat să facă ceea ce îi face sufletul să cânte… Cred în cooperare ca principiu de viaţă, şi nu în competiţie… Văd cooperarea ca pe o modalitate aducătoare de armonie şi linişte… Iubesc armonia, eficienţa şi bucuria… A face totul cu bucurie mă împinge de multe ori să iau chiar şi problemele serioase în glumă!… Ştiu că totul e trecător şi tot ceea ce ne rămâne e propria înţelepciune dobândită în urma experienţei de viaţă!
  • Multe bucurii mărunte din viaţă le-am ratat tocmai din cauza fricilor… De aceea, cred cu tărie că omul devine liber atunci când nu mai are frici… Cu asta lucrez cel mai mult în terapie… Am fost de mică o fricoasă şi am simţit pe propria piele cât de eliberat te simţi pe măsură ce scapi de frici şi începi să trăieşti liber de sfori, de griji, de temeri… doar tu şi credinţa ta în tine şi în divinitate!
  • Rolul meu asumat este să îi pot acompania pe cei ce vin spre mine, pe drumul spre ei înşişi.
  • Este frumos, şi greu câteodată, să parcurgi cu fiecare în parte drumul spre el însuşi, până ce reuşeşte să meargă înainte fără frică şi apoi, când este pregătit, să îi dau drumul la mână, să meargă singur ştiind că, atât timp cât s-a găsit pe el şi pe Dumnezeu, nu mai are nevoie de nimeni să îl ţină de mână pentru că nu mai există rătăcire.
  • Câteodată mă pierd alături de cei cu care merg şi trăiesc împreună cu ei spaima, haosul, provocările ce apar… Şi, în timp ce mă simt din nou în haos, mă surprind bucurându-mă pe ascuns ştiind ce minunat va fi momentul în care încă un OM ajunge să vadă un nou sens în viaţa lui… Atunci mă retrag să mă odihnesc şi mă declar fericită… Pot vedea bucuria, frumuseţea vieţii, dar mi se pare trist să mă bucur de una singură… Şi, o vreme, am stabilit că le voi arăta şi altora motive de bucurie reală şi sensul încercărilor în viaţă, pentru a putea apoi să ne bucurăm împreună. Dar… nu poposesc prea mult! Cine nu vrea să se bucure, poate alege să mai stea în iluzia singurătăţii şi a durerii.
  • Eu merg încrezătoare spre iubire, spre noi paşi spre mine!
  • Am învăţat că „a trăi” este o artă şi asta necesită talent, credinţă şi muncă de perfecţionare.
  • În timp ce învăţ să devin un artist al propriei vieţi, mă distrez, visez, mă dezvolt, caut, mă provoc la duel şi încerc să culeg curaj pentru a învăţa noi lucruri pământene pentru a mă simţi vie şi împlinită!

IULIA OROVICEANU – PSIHOLOG